Producţia traverselor de cale ferată şi a traverselor de schimbător de cale

Producţia traverselor de cale ferată se realizează conform principiului decofrării tardive cu legătură directă. Această procedură garantează productivitate şi calitate maximă. Din anul 2003, o nouă fabrică în Buzău, produce traverse de schimbător de cale conform principiului de pat-lung. La începutul anului 2004 producţia de traverse de cale ferată a fost mutată în noua locaţie de lucru. Această integrare ne permite să exploatăm toate sinergiile în dezvoltare şi producţie în beneficiul clienţilor noştri.

Decofrare tardivă în sistem carusel

În această procedură de producţie, betonul este vărsat în forme, unde este comprimat şi este decofrat doar atunci când prezintă o soliditate suficientă în raport cu forţele de pretensionare. În plus, pe lângă formele cu o singură traversă, sunt utilizate şi altele cu până la şase traverse alăturate. Pretensionarea oţelului pentru betonul precomprimat se produce contra formei şi este introdus în traversă prin legătura directă cu betonul, când fixarea se slăbeşte chiar înaintea decofrării. Cofrajul va fi mişcat într-un proces rotativ şi poate fi reutilizat, doar dacă traversa de beton precomprimat a fost decofrat. În consecinţă, pe parcursul unui proces de producţie continuu este necesar un număr semnificativ de forme.

Decofrare tardivă în pat de pretensionare

În această procedură formele sunt alineate una lângă cealaltă pe o lungime de peste 100 m. Laturile frontale ale formelor sunt închise cu dispozitive speciale. Pretensionarea este introdusă în oţelul pentru betonul precomprimat prin culee la capetele paturilor de pretensionare. Dacă betonul prezintă soliditate suficientă, pretensionarea se opreşte la nivelul culeelor şi se introduce prin legătură directă în betonul traversei. În tot acest timp formele rămân pe patul de pretensionare. Şi traversele de schimbător de cale sunt produse în pat de pretensionare, doar că acum, în locul formelor sunt montate în patul de pretensionare elemente prefabricate cu punctele de fixare corespunzătoare pentru prinderea şinelor.

În sus

Producţia traverselor de cale ferată

Sistem de decofrare tardivă cu forme în proces rotativ, în partea frontală a imaginii formă de traversă fără oţel pentru beton precomprimat, în partea din spate a imaginii forme de traversă în care s-a introdus deja oţel pentru beton precomprimat, acestea sunt apoi pretensionate contra cofrajului.

Producţia traverselor de schimbător de cale

Sistem de decofrare tardivă în pat de pretensionare lung, în partea dreaptă a imaginii se poate vedea un pat de pretensionare în timpul betonării, în partea stângă a imaginii unul deja betonat.